Conform Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor,  prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.

  • Petițiile  se pot depune personal la sediul OCPI Arad de luni până joi intre orele 8.00 – 16.30, iar vineri între orele 8.00-14.00 sau la adresa de email: ar@ancpi.ro